Povestea ROAdSTED

începe în martie 2020, pe vremea în care tot mapamondul era mișcat de nesiguranță și de incertitudine. În fiecare dimineață la cafea ne întrebam ce avea să ne mai aducă ziua de mâine. Până într-o zi, când mâine ne-a adus pe telefoane poza unei dube de care ne-am îndrăgostit la prima vedere. De când am văzut-o, am simțit că ea trebuie să devină mai mult decât un chenar de tablă pe 4 roți. Și așa, cu mult curaj și aventură, în mai puțin de o săptămână, ea era deja parcată în garajul nostru și urma să devină ceea ce este deja: o dubă cu cafea de specialitate. După mai bine de-o lună de brainstorming, am botezat-o ROAdSTED.

cafea de specialitate, aventuri și curaj

ROAdSTED ascunde 2 personaje: Petri (pasionat de cafea) și Andrada (pasionată de călătorii). Credem în puterea cafelei de a conecta oamenii. Și fără să fim prea cheesy, recunoaștem că așa ne-am cunoscut și noi 2.
 
Ne-am petrecut verile din 2015 și 2016 la câteva festivaluri la care am vândut cafea împreună. Din 2016 și până în ianuarie 2020 ne-am plimbat prin Europa și prin Asia de sud-est. Am vizitat orașe care găzduiau cafenele de renume, am cunoscut bariști campioni, ne-am început diminețile din Italia cu espresso și cu cannoli și am băut cafea cu ou în Hanoi. În Dalat – Vietnam, pe plantațiile de cafea, ne-am simțit copii din nou: cu o mână culegeam cireșele de cafea și le puneam în sac, iar cu cealaltă băgam cireșele în gură.
 
În tot acest timp, am fost mânați de curiozitate, de dragostea pentru cafea și de respectul pe care i-l oferim. Am refuzat ferm atunci când ni s-au oferit tururi de Kopi Luwak în Bali și am acceptat cu bucurie când ni s-a oferit șansa să publicăm articole legate de cafea în diferite reviste de specialitate.
 
Am petrecut timp alături de cei mai buni, astfel încât să fim inspirați și ghidați de ospitalitatea și cunoștințele lor în domeniul cafelei de specialitate. În 2019 am deschis prima cafenea de specialitate din Thai Nguyen (Vietnam), cu scopul pe care l-am avut mereu în minte: să conectăm oameni.
 
Acum, vrem să aducem aceeași calitate, respect dar și curiozitate mai aproape de tine. Ne dorim menținerea și susținerea afacerilor în comunitate, ca parte a responsabilității noastre sociale. Colaborăm cu cei care pun cel puțin la fel de multă dragoste în ceea ce fac, cum punem noi.

valori și trăsături

Vrei să ne cunoaștem? Scrie-ne! Dăm noi cafeaua.